Lucrarea este structurată în 5 capitole care sunt esențiale pentru viitorii absolvenți ai specializării Calculatoare, și nu numai: este vorba despre cele patru sisteme de operare utilizate în prezent la scară largă la nivel global: LINUX, WINDOWS, IOS și ANDROID. Pe lângă exercițiile de vocabular specific domeniului IT, lucrarea mai oferă și noțiuni de gramatica limbii engleze, în vederea consolidării de către cei interesați a timpurilor verbale în limba engleză (cu insistența asupra distincției dintre Past Simple și Present Perfect Simple, care pune multe probleme vorbitorilor nativi de limba română), subordonatele condiționale, verbele modale și distincția dintre infinitiv și gerunziu în limba engleză.
|
|