Lucrarea se adresează studenţilor de la specializarea Calculatoare din cadrul Facultăţii de Automatică și Calculatoare şi vizează atât însuşirea unor elemente esențiale ale gramaticii limbii engleze, cât şi dezvoltarea competenţelor lingvistice și asimilarea jargonului de specialitate folosit în industria IT internațională.
Manualul este structurat în șapte capitole, conforme cu programa analitică de la această disciplină şi cu elementele de conţinut întâlnite nu doar în industria IT, ci și în domenii conexe acesteia. Fiecare capitol conține atât o secțiune de gramatică, cât și o secțiune de vocabular de specialitate, urmate de exerciții ce vizează toate competențele lingvistice ale utilizatorilor de limbă. Manualul include şi un test recapitulativ care să ajute la fixarea cunoştinţelor acumulate.
|
|