Lucrarea propune o abordare sintetică a organizării activității didactice, a tipurilor de lecții și a metodelor și tehnicilor alternative de predare și evaluare a Limbii și Literaturii române.
Lucrarea de faţă a fost gândită în primul rând ca un sprijin pentru studenţii ce participă la cursurile de Didactica predării Limbii şi literaturii române, deoarece am observat necesitatea organizării teoretice a unora dintre conţinuturile disciplinei. Lucrarea are pretenţia de exhaustivitate, însă încearcă să eşaloneze un traiect informaţional necesar înţelegerii anumitor concepte şi, în aceeaşi măsura, dezvoltării de competenţe specifice.
Structura volumului se pliază pe cea a cursului ţinut la specializarea Română – Engleză din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe a Universităţii Petrol – Gaze din Ploieşti, dar informaţia conţinută vine deseori în completarea acestuia. Astfel, delimitările conceptuale ale disciplinei (zonă cu un grad relativ ridicat de „ariditate” pentru majoritatea studenţilor) prezintă în mod sintetic şi structurat principalii termeni folosiţi în cadrul disciplinei şi, de asemenea, exemple de produse specifice curriculum-ului naţional.
|
|